ROHU

Cercul de donatori Mureș - ediția a 7-a

10 ianuarie 2021, 11:39

 

Anul 2020, cu toate adversitățile a avut și câteva părți bune. Pandemia ne-a pus pe gânduri constant, am încercat să înțelegem ce se petrece în jurul nostru. Ne-am gândit foarte mult la soarta oamenilor care ne înconjoară, cum putem să-i ajutăm. În ciuda restricțiilor impuse, prin intermediul Cercului de donatori Mureș, o comunitate de donatori mureșeni care susţine şi încurajează iniţiative valoroase din oraș, ne-am propus să strângem niște bani pentru proiecte sociale.

Pentru prima dată am reușit să facem Cercul de donatori Mureș în format exclusiv online. Spre mirarea noastră, această ediție online a fost cea mai reușită, desigur din punct de vedere financiar. Totodată a fost o bucurie mare pentru noi că am reușit să organizăm online această ediție. Nu a fost simplu, dar zicem că a meritat. Chiar dacă ne-au lipsit strângerile de mână, îmbrățișările de altă dată, iar zâmbetele coordonatorilor de proiecte au fost fost vizibile doar pe micile ecrane ale telefoanelor sau ale monitoarelor, rezultatele au fost pe măsură, și datorită ambasadorilor proiectelor. 

Orașul ajută” 

Asociația Divers este inițiatoarea unui program prin care oferă de două ori pe săptămână mese calde gratuite celor mai vulnerabili membri ai comunității noastre târgumureșene, în special copiilor, respectiv răspund și altor nevoi sociale ale familiilor. Proiectul „Orașul ajută” va oferi 1000 de ciorbe consistente cu pâine și va contribui la achiziționarea unui container de locuit pentru a putea asigura adăpost unei familii aflate în dificultate.

„În acest moment de criză, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, să ne îndreptăm din nou cu compasiune către cei care au nevoie!

Mai multe persoane și organizații lucrează, de asemenea în timpul anului, neobosit, pentru organizarea și livrarea donațiilor la locul potrivit. Asociația Divers este una dintre aceste organizații!

Eu personal apreciez voința lor de a acționa și perseverența lor!” – Horváth Árpád, ambasador Orașul ajută

We Do Lego - Construim încredere în educația STEAM” 

Setul SPIKE Prime include motoare și senzori extrem de preciși care, împreună cu varietatea de culori ale elementelor de construcție LEGO, vor îndruma elevii să proiecteze și să construiască roboți distractivi, dispozitive dinamice și alte modele interactive.

„M-am alăturat acestui proiect, în calitate de ambasador, cu dorința de a contribui și susține, atât cât pot, scopul acestui proiect, adică, dezvoltarea gândirii critice și creative a copiilor, rezolvarea problemelor complexe combinând elementele LEGO, tot procesul fiind unul de învățare prin joacă”. – Oprinca Mariana-Felicia, ambasador We Do Lego”

„Yuppi - activități terapeutice pentru copii bolnavi cronic”

Oferim activități terapeutice gratuite copiilor bolnavi cronic - cu boli oncologice, diabet sau alte boli autoimune, care se află în spitale sau acasă în izolare.

„Consider că activitățile organizate de echipa Yuppi sunt foarte importante, mai ales în perioada aceasta, când acești copii se află într-o situație și mai dificilă din cauza izolării lor. Le poate salva viața dacă ne ocupăm de ei, organizăm activități online, le asigurăm recuzite ca să-și ocupe timpul liber și aceste activități le distrag atenția de la problemele lor. Respect cu adevărat această perseverență, răbdare și atenție în echipa Yuppi, cu care se dedică acestor copii.” – Fülöp Lóránd, ambasador Yuppi

În singura ediție din anul 2020, marcat de pandemia de Covid-19, am reușit să adunăm în total 26.430 RON, de la 85 de donatori. Proiectul Asociației Divers Egyesület a strâns 10.330 RON, proiectul „Yuppi” 9.815 RON, iar proiectul „WeDo Lego” 6.285 RON.

Până acum am organizat 7 Cercuri de donatori Mureș. Am reușit să strângem în total 112.022 RON, de la 332 donatori și am finanțat 19 proiecte derulate în Târgu Mureș, respectiv în județul Mureș.

<<  înapoi